DE CE să îţi organizezi nunta cu un an înainte? O perspectivă prietenească.

Reading time: 7 minutes

Salut!

Numele meu este Horia şi de 3-4 ani organizez nunţi la conacul Archia. Împreună cu părinţii mei am organizat undeva la peste 250 de nunţi până acum, iar anul aceste mergem spre 300 de nunţi.

Şi de fiecare dată când vorbesc cu prieteni, oameni apropiaţi sau tot felul de persoane legat de activitatea ce o desfăşor – organizator de nunţi – răsare aproape aceeaşi întrebare, mai ales de la oameni care nu se căsătoresc. Ea sună cam aşa:

„Pfai, deja ai nunţi pentru anul viitor?!”

Timp de 3-4 ani, tot primesc această întrebare: „A, deja ai nunţi pe 2018? A, deja ai nunţi pe 2019?”

Mai este o categorie a oamenilor care se căsătoresc şi efectiv intră în panică: „Pfai, trebuie să mergem să găsim sală! Trebuie să mergem să găsim sală. Aaa!” Panică, nebunie. Toată lumea este stresată, pentru că „vai de mine, trebuie să ne găsim sală şi că trebuie să vedem meniuri şi trebuie să vedem aia şi trebuie să vedem aia”. Totul „TREBUIE” într-o stare de maximă tensiune.

Să tragem aer adânc în piept…

Personal, mi se pare ciudat să te gândeşti la nuntă timp de un an, un an şi ceva înainte, decât dacă nu cumva vrei să faci un mega-mare eveniment naţional sau internaţional din asta. Dar altfel, mi se pare evident că vei ţine la persoana cu care vei fi, indiferent de acest eveniment social. Doar vă iubiţi. Nu căsătoria leagă ceva mai mult decât ceea ce aveţi voi doi împreună. Voi doi aveţi ceva împreună pentru că vă iubiţi, pentru că sunteţi de foarte mult timp alături unul de celălalt. Căsătoria, da, este un lucru pe care societatea îl cere, pentru că are nevoie de el. Plus că se unesc două destine, dovadă a iubiri supreme sau ceva.

Mi se pare că dacă alegi să mergi într-o formă la Las Vegas sau undeva în altă parte, cred că ideea de bază este să sărbătoreşti cu prietenii, familia şi oamenii apropiaţi, acest moment al unirii voastre oficiale. Iubirea, după părerea mea, nu se schimbă în vreo formă sau alta dacă eşti căsătorit sau nu eşti căsăstorit. Ci este un lucru prin care onorezi familia, prietenii, rudele. Onorezi pe toată lumea prin acest moment şi punctezi destinul vostru de a fi întotdeauna împreună.

Deci care sunt motivele pentru care să îţi organizezi nunta cu un an înainte?

Acuma, din perspectiva mea, cele 3 motive pentru care, în România cel puţin, este necesar să îţi rezervi cu un an de zile sau să începi să te interesezi de nuntă un an, un an şi ceva de zile înainte, sunt:

  1. locaţia
  2. formaţia
  3. fotograful

Foarte simplu!

Locaţia şi formaţia. Cred că acestea două – formaţie şi sală sau sală-formaţie-mâncare, sunt cele mai importante servicii pe care o nuntă le are.

Dacă vrei să ai opţiuni la furnizori, trebuie să te gândeşti din timp. Pentru ca toată nebunia asta cu „trebuie să fim, trebuie să facem, trebuie să avem timp”, să dispară.

Foarte mulţi zic: „vai, trebuie să am timp să organizez”. O nuntă nu e atât de greu de organizat. Nu este. Are câteva părţi din care se orgnaizează. Nu-i vreo mare filosofie să organizezi o nuntă. Atât timp cât ştii ce vrei, nunta se va desfăşura foarte simplu şi o vei organiza foarte simplu. N-ai nevoie de mai mult de 2 luni să o organizezi.

Totuşi, dacă vrei să ai acces la sala pe care ţi-o doreşti şi să ai acces la formaţia pe care ţi-o doreşti, este important ca acestea două să îşi poată intersecta datele libere din calendar, cam în perioada în care îţi doreşti şi tu să faci nunta. Urmăreşte să poţi prinde într-o sâmbătă, dacă vrei să faci un eveniment de noapte.

Fotograful. Evident că în fiecare domeniu există persoane care sunt foarte foarte bune pe ceea ce fac. Şi desigur că fiind foarte foarte buni, aceştia sunt cei care se vând cel mai repede.

~ Cred că singurul motiv, pentru care trebuie să ne grăbim în momentul în care dorim să facem un eveniment de tip nuntă, este dacă avem câteva servicii sau câteva persoane cu care neapărat vrem să lucrăm. ~

„Eu vreau sută la sută Conacul Archia. Ok, trebuie să mă duc din timp pentru că oamenii deja cumpără pentru anul viitor.”

Dacă nu vor mirii să se ocupe de eveniment…

Evident, înainte de toate acestea, dacă nu vor mirii să se ocupe de eveniment, cei doi au nevoie să găsească un event planner care să-i ajute să unească aceste lucruri despre care am discutat deja şi să le ofere opţiuni. Dacă ei nu au timp să caute săli, atunci acest event planner le este absolut necesar şi atunci cu el trebuie să lucreze.

Revenind la partea cu organizatul…

„Nu am timp să organizez.” Dar ce-i domnule atât de organizat? Nu-i nimic atât de mult de organizat. Singurul lucru pentru care ar trebui să ai cu minim, să zicem 6-7 luni înainte, este sala de nunţi sau data în care vei face nunta. Pentru că, normal, într-o societate (în care devine şi România din ce în ce mai mult) oamenii încep uşor-uşor să-şi programeze lucrurile din timp. De exemplu, îşi organizează concediile din timp, îşi organizează anul din timp, viaţa probabil pe un an de zile, da?

Ei, atunci e bine ca undeva pe la început de an, deja să le spui oamenilor:

„Bey, facem nuntă. În luna aia, în data aia. Vă rog frumos, concentraţi-vă, nu vă puneţi nimic atunci.”

Şi, poate pe parcurs, să-i mai informezi:

„Bey, vedeţi că atunci fac chestia aia. Atunci, vedeţi, nu uitaţi. Nu vă programaţi concedii şi alte lucruri. Vă rog frumos, dacă vrei să veniţi la noi la nuntă, nu vă planificaţi altceva. Vedeţi că o facem acolo.” Ca oamenii să se poată programa.

Să nu uităm că nunta se face cu oameni. Dacă îţi doreşti o nuntă mică de 20 de persoane, perfect. Dar dacă îţi doreşti o nuntă cu 150 de invitaţi, vezi să ai 150 de oameni în sală. Oamenii, ca să poţi să-i organizezi, este absolut necesar să le spui din timp.

Decoruri, meniu, flori…

Astea sunt simple şi le găseşti oricând şi nu-ţi trebuie mai mult de-o lună să le organizezi pe toate. Şi-o lună este enorm de mult. De fapt, ce trebuie să faci? Trebuie să te duci odată, să iei loc cu iubitul, vă uitaţi împreună pe Pinterest cu o cană de ceai/cafea alături, decideţi care este tema voastră.

Mergeţi după aceea la sală, degustaţi meniul. Aţi stabilit meniul. Vorbiţi despre ceea ce vă doriţi din punct de vedere al servirii. Vorbiţi cu fotograful, despre ce tip de fotografii vreţi să faceţi şi unde vreţi să le faceţi, dacă faceţi poze înainte sau nu faceţi poze înainte, dacă aveţi nişte locuri specifice unde vreţi să faceţi poze.

După aceea, mergeţi frumos la decorator şi decideţi cu el. Îi arătaţi nişte poze cu ceea ce vă doriţi şi îl lăsaţi, apoi, pe el să inveteze. Vedeţi la ce idei vă conectaţi şi pe ce vă puneţi de acord. Îl rugaţi să vă facă un aranjament floral, dar dacă nu aveţi încredere şi nu înţelegeţi despre ce este vorba, cereţi-i să vă facă un test.

Mergi frumos la coafor, îl rogi să-ţi facă o coafură de test. Mergi frumos la rochia de mireasă, îţi alegi rochia de mireasă. Nu ai nevoie de un an jumătate să le organizezi.

~ Singurul lucru care este foarte important – şi dacă ţii foarte mult la el – e dacă ai o locaţie, o formaţie şi un fotograf specific, care să bată pe aceeaşi dată. ~

În rest, nu mi se pare vreo tragedie, nu mi se pare că nunţile trebuie să fie antamate cu un an, un an jumătate, doi ani înainte. Tocmai din motivele mai sus menţionate, pe care mă bazez şi le-am trăit în experienţa mea atâtea nunţi la rând.

Sperăm că acest articol să îţi fie de ajutor, şi ţie şi prietenilor tăi. Sperăm că atât nunta voastră, cât şi călătoria de a organiza un moment atât de frumos, să vă bucure profund pe voi şi pe toţi cei dragi vouă.

Şi să ţineţi minte, că mereu suntem…

…La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo

 

Suport audio: Horia George Szabo, director de marketing la Conacul Archia

Redactare articol: Laura Chihaia, blogger şi antrenor de bunăstare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *