Castelul Corvinilor

Ce obiective turistice merita sa vezi in judetul Hunedoara, de sărbători?

Reading time: 4 min

 

Ultimele zile ale anului 2017 sunt perfecte pentru a ne umple sufletul cu momente de neuitat! Cum putem face asta?

Prin timpul petrecut cu oamenii pe care îi iubim, prin momentele de sărbătoare, de Crăciun şi de Anul Nou, dar şi prin… călătorii!

Judeţul Hunedoara are atât de multe obiective turistice, pentru toate gusturile şi vârstele!

De aceea, în articolul de azi avem câteva sugestii de călătorie pentru tine, în perioada sărbătorilor de iarnă.

Şi fiindcă nu suntem toţi la fel am grupat obiectivele în 3 categorii, în funcţie de preferinţe!

A. Obiective reprezentative

Sunt atracţiile turistice care au devenit simboluri ale judeţului Hunedoara:

Castelul Corvinilor

Castelul Corvinilor
Foto via Facebook: Romania e mandria

Măreţul edificiu construit de Iancu de Hunedoara, în secolul XV se află în top 10 castele de basm din lume. În acelaşi timp este unul dintre cele mai frumoase  monumente, în stil gotic din Europa.

Am realizat şi un top 5 castele din judeţul nostru, în acest articol!

-Cetatea Devei

Cetatea Devei
Cetatea Devei
Foto: Oana Botez

Simbolul reşedinţei judeţului Hunedoara este una dintre cele mai importante fortificaţii medievale din Transilvania. A fost atestată prima dată în documente în 1269.

Un Top 6 cetăţi din judeţul Hunedoara găseşti aici!

-Sarmisegetusa Regia

 

Sarmisegetusa Regia
Foto: Aurora Peţan

A fost capitala Daciei înainte de cucerirea romană, iar acum ruinele sale fac parte din Patrimoniul Mondial Unesco. Vorbim de un obiectiv special, cu o încărcătură istorică şi spirituală mare.

-Biserica de piatră din Densuş

Una din cele mai vechi biserici de piatră din ţară se află în Ţara Haţegului, în comuna Densuş. Slujbele religioase se ţin aici fără întrerupere de peste 700 de ani.

Biserica Sfântul Nicolae din Densuş, Ţara Haţegului.
Foto-Facebook Medievistica

-Muzeul Aurului

Muzeul Aurului Brad judetul Hunedoara
Foto: Zig Zag prin România

Este un obiectiv unicat în Europa, ce conţine 1300 de exponate din aur din Brad, Deva sau Roşia Montană. Muzeul deţine şi o colecţie de peste 1100 minerale aduse din toate colţurile lumii.

-Mănăstirea Prislop

Mănăstirea Prislop
Foto: Facebook-Mănăstirea Prislop

Este una dintre cele mai importante aşezăminte religioase din ţară care atrage anual peste 300 000  de pelerini din ţară dar şi din străinate. Aici se află mormântul părintelui Arsenie Boca.

 

Sigur, în jurul acestor obiective turistice reprezentative sunt mult altele pe care le poţi vizita. Dar acum hai să trecem la obiective ideale de vizitat în această perioadă!

 B. Staţiuni montane

-Straja

Staţiunea Straja
Foto: skistraja.ro

Aparţine administrativ de oraşul Lupeni şi este o staţiune de schi renumită în ţară. Are 26 de km de domeniu schiabil împărţit în 12 pârtii de schi, dotate cu telescaun, teleski, nocturnă şi instalaţii de zăpadă artificială.

Este potrivită pentru această perioadă pentru sporturi de iarnă, dar şi pentru a descoperi obiectivele turistice din zonă:  Schitul Straja, Crucea Eroilor, Tunelul Sfinţilor etc.

-Parâng

Staţiunea Parâng
Foto: skytrip.ro

Este o staţiune turistică de interes naţional care deschide calea către drumeţiile din Munţii Parâng. Are 9 pârtii de schi şi al doilea telescaun ca mărime din România.

Se află în zona Rusu (cu peisaje superbe în orice anotimp), la 15 km de municipiul Petroşani.

-Râuşor

Râuşor
Foto: skirausor.ro

Singura staţiune montană din Parcul Naţional Retezat, în care se poate schia te va încânta cu peisajele sale şi pârtile, potrivite pentru orice nivel de experienţă.

 

  1. Relaxare

-AquaLand Deva

Aqualand Deva
Foto: ghidvideoturistic.ro

În perioada sărbătorilor Crăciunului sau a Anului Nou poţi să-ţi iei timp pentru relaxare şi distracţie alături de prieteni sau familie, la Aqualand.

Te aşteaptă 7 bazine de mărimi diferite(Bazinul cu valuri, bazinul vârtej etc) şi o suprafaţă totală de 1500 mp,cu şezlonguri  şi pardoseală  încălzită.  Iar ca să-ţi amplifici stările de bine şi de pace jacuzzi, sauna, solarul sau şedinţele de masaj sunt la dispoziţia ta.

Aflat doar la 6 km de conacul Archia şi 1 km de Cetatea Devei, Aqualand este un obiectiv care merită inclus în programul unui sejur de iarnă în judeţul Hunedoara.

Am terminat cu obiectivele turistice din judeţul Hunedoara?

Cu siguranţă nu. Aşa cum spuneam la început, judeţul nostru are o ofertă turistică bogată, de care te poţi bucura, în mod personalizat, în funcţie de timpul şi bugetul alocat.

Noi ne oprim aici cu acest articol, spunându-ţi că investiţia în călătorii este una dintre cele mai bune pe termen lung. De ce? Pentru că fiecare experienţă de călătorie va construi ceva în/ pentru tine: amintiri frumoase, conştientizări, abilităţi de care poate ai uitat sau nu ştiai că le ai şi desigur prietenii noi.

Atât în perioada sărbătorilor de iarnă cât şi în timpul anului.

Ce mai putem spune?

De Crăciun, pe 24-25 decembrie conacul este închis, dar în toate celelalte zile te aşteptăm cu drag la Archia, pentru relaxare, un timp de calitate petrecut cu familia sau prietenii, o şedinţă de echitaţie şi vizite la obiectivele turistice din împrejurimi.

Ps: Pentru a vedea care sunt obiectivele de top ale judeţului Hunedoara (top 30,5) click aici!

Ce părere ai?

Care din aceste obiective turistice ţi-au plăcut cel mai mult? Pe care le-ai vizitat deja? Cu ce ai începe?

Ne-am bucura să aflăm părerea ta. Scrie-ne un comentariu cu gândurile tale. 🙂

Sărbători fericite, cu multe bucurii!

La dispoziţia dumneavoastră,

Familia Szabo & Echipa Conacului Archia

Conacul Archia Echipa

Redactare articol: Radu Dascălul-Blogger, marketer şi co-fondator Dar Media Marketing

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *