Conacul Archia by Turist prin Romania

Reading time :5 minutes

Înaintea unei călătorii, îți creezi o imagine a ceea ce urmează să trăiești, să experimentezi. Imaginii îi asociezi sunete, mirosuri, gânduri și senzații plăcute. Atunci când așteptările îți sunt cu mult depășite de realitate, îți este greu să îți găsești cuvintele potrivite pentru a descrie experiența, din teama de a nu omite ceva, un detaliu, care, nespus, ar putea deteriora ansamblul de imagini, sunete, culori, senzații, trăiri.

Așteptările noastre au fost depășite de experiența trăită la Conacul Archia. Despre experiența trăită în trei zile la Conacul Archia doresc să scriu în acest articol și iertate fie-mi omisiunile pe care fără voie le voi face, dar experiența trăită a fost cu adevărat de înaltă clasă. Cu ce să încep?

Satul Archia se afla la trei kilometri de Deva. Înconjurat de dealuri blânde care, în ochii
soarelui de primăvară, par niște coame îmblânzite, aflate în așteptarea păsărilor, Conacul Archia te întâmpină cu alura lui boierească. Din stradă se văd padocul cailor, piscina, livada și ,bineînțeles, clădirea principală, a cărei arhitectură rezonează cu logo-ul “Conacul Archia- pentru boieri contemporani”.

De la recepție, te întâmpină aerul de înaltă clasă. Holurile sunt mobilate cu piese originale (un dulăpior vechi de medicamente, un balansoar din piele) iar pereții împodobiți discret cu picturi încadrate de rame vechi, care aduc aminte de natură, verde, tradiție românească. Impresionantă este tapițeria care îmbogățește peretele scării către etajul unu. Mereu proaspete, florile de primăvară sunt nelipsite pe holuri, la recepție și în restaurant. Vitrinele cu veselă din porțelan, un pian vechi în perfectă stare de funcționare, un cufăr vechi și oglinda pe care se întrevede patina vremurilor completează tabloul interiorului cu acces general. Trecerea către spațiul destinat restaurantului este continuă, păstrându-se linia de vintage. Mici detalii fac deliciul capricioșilor: recipientul Conacul Archia, Camera „Flori de câmp”pentru cafea și cel pentru ceai, fotografiile vechi care acoperă discret porțiuni din pereții interioarelor, perdelele de culoarea untului cu dantelă discretă, lustrele, lămpile de gaz. Un raft în restaurant expune produsele proprii. Borcanele de gem îți fac poftă doar privindu-le. Totul … un ansamblu de bun gust, calitate și rafinament.

Lăsăm în urmă impresionantele holuri și intrăm în cameră. Am avut bucuria de a fi cazați în camera “Flori de câmp”. Mobila albă și pereții albi sunt pictați discret cu împletituri de flori câmp. Macii, albăstrelele, florile de nu-mă-uita, spicele de grâu se împletesc într-un dans al culorilor care îți aduc aminte de căldura și mirosul câmpului de vară. Din nou, avem parte de rafinament și bun gust. Interiorul camerei sugerează liniștea câmpului de vară și te îmbie la relaxare și visare. Nici baia nu a fost lăsată la voia întâmplării: culorile și jocul plăcilor de gresie și de faianță sugerează, din nou, câmpul cu flori de vară. Interioarele spațioase ale camerei și băii îți completează starea de bine, fiind totodată mobilate cu strictul necesar. Și totul completat de curățenie impecabilă. Contrastul dintre mobila și pereții albi și parchetul din lemn brun este în aceeași proporție ca cel din natură, astfel, aflându-se într-un echilibru și un firesc natural.

Ni s-a permis accesul și fotografierea unei alte camere, neocupată în acel moment: CameraConacul Archia, Apartamentul „Transilvan” Transilvană, de la etajul doi. Piese de mobilă veche, restaurată, carpete, un birou vechi, o laviță, un dulap vechi îți sugerează întoarcerea în timp pe perioada șederii tale acolo. Aerul camerei, mobila, arhitectura camerei și despărțirea spațiilor, după funcționalitate, induc starea de relaxare și bine, starea de “boier contemporan”. Nu pot uita războiul de țesut de lângă intrarea în această cameră. Prezentul și trecutul sunt acolo și împreună creează amprenta Conacului Archia.

Am descris doar ceea ce am văzut și descoperit. Piscina, fiind primăvară capricioasă, este încă nefolosită. Cortul pentru evenimente este spațiul dedicat organizării unor evenimente de calitate și de interes pentru Deva. În urmă cu câteva luni, Conacul Archia a organizat în acest spațiu “Wedding Fair”, un eveniment deja cu o istorie, anul acesta fiind la cea de-a șasea ediție. Caii, livada și dealurile din împrejurimi așteaptă să fie descoperite de noi la o vizită ulterioară.

Conacul Archia, loc de joacăNu am spus nimic despre personalul impecabil și prezența sa discretă, nu am spus nimic despre așternuturile impecabile, nu am spus nimic despre muzica de ambient, nu am spus nimic despre bucatele apetisante și îndestulătoare ale restaurantului, nu am spus nimic despre personalitățile care au avut privilegiul de a fi “boieri contemporani”.

Așa cum spuneam la început, iertate să îmi fie scăpările. Detaliile de calitate și senzațiile oferite de prezența unor piese de mobilier vechi aflate în locuri discrete dar suficient de vizibile pentru a fi puse în valoare, toate acestea trebuie văzute, trebuie să simți și să trăiesti senzația de “boier contemporan”. Da, categoric este o invitație de a te bucura de privilegiul de a fi oaspetele Conacului Archia.

Dacă ar fi să folosesc câteva substantive pentru a descrie experiența la Conacul Archia, acestea ar fi: calitate, discreție, bun-gust, stil, eleganța. La toate acestea aș folosi un singur adjectiv: impecabil. Un brand care își respectă promisiunile făcute clienților săi.

Mulțumim Conacului Archia pentru că ne-a oferit acest privilegiu.

Written by Turist prin Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *